marți, 15 aprilie 2014

Apple crumble


Îmi pare rău că am scris numele acestui preparat în limba engleză, însă nu am găsit un termen potrivit ( "Mere sfărâmicioase"). Este un desert tipic englezilor, pe care l-am regăsit la toți marii bucătari, deşi este atât de elementar, aș putea spune. Are puţine ingrediente şi nici unul special, totuşi a devenit faimos în toată lumea. Íar pentru aceste zile răcoroase şi ploioase este perfect.

Ingrediente necesare:

1kg mere
150g zahăr
1 linguriță scorțisoară
1/2 linguriță ghimbir pudră
1 portocală
1 lămâie
175g făină
115g unt
1 praf de sare

Metodă de preparare

Untul tăiat cubulețe se pune la frigider până la folosirea lui.
Într-un bol se amestecă făina cu 3 sferturi din cantitatea de zahăr și praful de sare. Se adaugă untul rece și se frământă cu varfurile degetelor până devine nisipos. Se dă la rece.
Merele curățate de coajă și semințe se taie în felii. 
Peste feliile de mere se pune coaja și sucul de portocală și de lămâie, restul de zahăr, scorțisoară, ghimbirul și se amestecă totul. 

Într-o tavă se așează amestecul de mere, iar deasupra se presară aluatul sfărâmicios, pot să rămână chiar si grămajoare lipite pentru ca acestea vor mai crocante.

Se întroduce tava la cuptor până ce crumble-ul devine auriu.
Se servește fierbinte, opţional cu o
cupă de înghețată de vanilie! Delicios
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu