miercuri, 8 octombrie 2014

Omletă umplută mexicană





Hello again! După o vacanță lungă și după ce am vizionat, ca orice pasionat de bucătărie, filmul " Julie & Julia", mi s-a făcut dor de caietul meu virtual de rețete... și am revenit!
 Pentru că multe persoane mi-au cerut rețeta pentru omleta mexicană, o voi posta aici pentru toată lumea, și este chiar simplă. Se numește mexicană deoarece conține câteva ingrediente caracteristice Mexicului : chilli și avocado.

Pentru o omletă mare pentru 2 persoane aveți nevoie de :

1 avocado copt
2 legături de pătrunjel
1 lămâie
3 linguri iaurt gras
1/2 varză mică
1 ardei iute roșu
1 ceapă mică
1 morcov
5 ouă
3 linguri de lapte
2 linguri unlei de măsline
Sare
Piper

Metodă de preparare

Se curăță pulpa de avocado și se pune în blender, peste care se adaugă patrunjelul (chiar cu codițe cu tot), zeama de lămâie, uleiul de măsline și iaurtul. 
Se mixează până rezultă un sos fin.
Se curață și se toacă foarte mărunt ceapa, la fel ardeiașul și pătrunjelul, iar morcovul se dă pe răzătoare.
Se pun într-un bol și se amestecă cu varza tăiată fideluță. Peste acestea se adauga dressingul de avocado.
Acum pregătim o omletă normală.
Se bat ouăle cu furculița, împreună cu laptele, sare și piper.
Încingeți puțin ulei într-o tigaie antiaderanta, mare. Puneți ouăle și amestecați ușor, aducând marginea închegată spre mijloc.
După 1-2minute dați focul la minim și acoperiți cu un capac. Daca vreți să fie coaptă complet o puteți răsturna cu ajutorul capacului.
Când este gata omleta așezați salata de varză și rulați!
Asta e tot cu omleta mexicană! 
O zi frumoasă vă doresc și Bon Appetit!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu