joi, 20 noiembrie 2014

Pate de ficat

 

Pateul este unul din lucrurile la care am renunțat de ani buni, însă recunosc: îmi plăcea enorm în copilărie. De când am descoperit că ficatul reprezintă doar 10-20% din pateul cumpărat, iar restul fiind numai potențatori de arome și conservanți, am încetat să mai consum și nu îl recomand nimănui.
În deosebi, deoarece majoritatea alimentelor cumparate au alternative homemade. Astfel după multe căutări am  descoperit o rețetă foarte simplă al cărei rezultat este mult mai gustos și sănătos decât pateul cumpărat.

Aveți nevoie de:
300g ficat de pui
100g unt
Ulei de măsline
1 ceapă roșie mică tocată
1 ceapă alba mică tocată
3 ouă fierte tare
50g smântână 25% grăsime
Sare, piper

Metodă de preparare

Se curăță și se spală ficățeii, se așază pe un servețel absorbant. Într-o tigaie neîncălzită se pun: puțin ulei, o lingură de unt, ceapa și ficățeii, după aceea se pornește focul mediu. Când untul este topit se acoperă cu un capac și se lasă flacara mai mică.

După 10-15 minute, se ia capacul și se mai lasă încă 5 minute pe foc.

Când a scăzut aproape tot lichidul și ficățeii sunt gata, se pun într-un blender (sau mixer vertical) alături de restul de unt, smântână și gălbenușurile de ou.
Se mixează până rezultă o pastă fină fină. Se condimentează după gust.


Se transferă într-o caserolă cu capac și se acoperă cu unt topit care previne oxidarea pateului. Se dă la rece, iar dimineața se devorează pe pâine prăjită!
Poftă bună!
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu